Sortiment bogat de produse & inovație
Producție și dezvoltare de produse proprii
Service & suport personal
Glosar > Binocluri > Aplicații > Navigare

Glosar | Binocluri | Aplicații | Navigare

Chiar și navigatorii din trecut foloseau telescoape pentru a se orienta pe mare. Unele modele de binocluri moderne au busolă integrată și reticul pentru aprecierea distanțelor.

Aspectul cel mai important: etanșeitatea! Binoclurile care au „doar” protecție la stropirea cu apă nu sunt recomandate. Puterea de mărire nu ar trebui să fie prea mare, deoarece mai ales pe valuri puternice, mișcările mâinii se înmulțesc cu balansul ambarcațiunii.

În ceea ce privește apertura, nu recomandăm binocluri prea mici. Condițiile în care folosiți binoclul reprezintă un alt aspect esențial, respectiv dacă îl folosiți numai la plimbări pe timp de zi și în condiții bune de lumină sau dacă stați uneori pe apă mai multe zile și nopți la rând. Elementele ajutătoare pentru navigație, cum ar fi o busolă sau un reticul, pot fi foarte utile.

Ce aspecte sunt importante la binoclurile pentru navigație?

Un binoclu primește calificativul „foarte bun” dacă îndeplinește următoarele criterii:

  • Putere de mărire: între 7x și 8x.
  • Diametrul lentilei frontale: min. 50 mm
  • Pupilă de ieșire: min. 5 mm
  • Câmpul vizual ar trebui să fie de minim 120 m.
  • Forma constructivă cu prisme Porro este de preferat, deoarece imaginea pare mai spațială, iar binoclul are o mai slabă tendință să se miște.
  • Factorii care influențează pozitiv aprecierea sunt accesoriile suplimentare, cum ar fi busola, reticulul sau cureaua plutitoare inclusă.

Pentru a obține calificativul „bun”, un binoclu trebuie să prezinte acești parametri:

  • Putere de mărire: max. 10x
  • Diametrul lentilei frontale: min. 40 mm
  • Pupilă de ieșire: min. 4 mm
  • Câmp vizual: min. 110 m

Pentru calificativul „mediu” sunt suficienți următorii parametri:

  • Putere de mărire: max. 12x
  • Diametrul lentilei frontale: min. 30 mm
  • Pupilă de ieșire: min. 4 mm
  • Câmp vizual: min. 90 m

Nu recomandăm pentru navigație binocluri cu pupila de ieșire sub 4 mm. În plus, un binoclu marin trebuie neapărat să fie închis ermetic.